marți, 4 februarie 2014

ADEVĂRUL DESPRE LEGEA GRUPELOR DE MUNCĂ. Deputatul Carmen Hărău A CHIULIT de la vot, iar proiectul a fost inițiat de doi deputați UDMR!

UP-DATE: Chiar dacă a lipsit la voturile din 10 și 17 decembrie, doamna deputat își va încasa nestingherită indemnizația. Ca să nu bată la ochi, în 10 și 17, secretara/ul doamnei deputat a depus trei declarații politice care însă nu au fost niciodată citite în plen. 

Opinia publică din județul Hunedoara a fost sufocată în ultimele de două luni de laude copleșitoare adresate deputatului dragilor hunedoreni”, distinsa doamnă Carmen-Eleonora Hărău. Cuvintele alese, bulinele albe, emisiunile tv laudative aveau un singur scop: să arate hunedorenilor că doamna deputat și-a respectat promisiunea de a rezolva problema grupelor de muncă. La rândul ei, doamna deputat se laudă fără nicio rezervă, cu reușita... ALTORA.  


Nimeni din presa locală nu a avut curiozitatea de a căuta adevărul și de a-l împărtăși hunedorenilor. Adevărul însă, chiar și atunci când este îngropat în bani mulți, iese la iveală.
În primul rând, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost inițiat de doi deputați UDMR: Kerekes Karoly și Máté András-Levente. Acest lucru poate fi foarte ușor de observat la o simplă accesare a site-ului Camerei Deputaților. Astfel, proiectul a fost depus în 9.05.2011 în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Pe data de 28.11.2011, proiectul a fost adoptat de Senat. În luna decembrie a anului 2011, proiectul a primit primele avize: de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci și de la Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și barbați.


În decembrie 2012, când doamna Carmen Hărău a ajuns în Parlament, respectivul proiect era deja înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților (din 15.10.2012). Așadar, în timp de doamna Hărău își făcea campanie electorală în Hunedoara, proiectul de modificare și completare a Legii Pensiilor era deja în lucru și era promovat de doi parlamentari ai UDMR. Comisia pentru muncă și protecție socială a blocat proiectul pe parcursul anului 2013, însă pe data de 17 decembrie 2013 proiectul a fost supus votului în plen.
În data de 18, ziarele locale din județ anunțau cu surle și trâmbițe că legea a trecut datorită eforturilor doamnei deputat Carmen Hărău. Eforturile doamnei deputat al „dragilor hunedoreni” au fost sublime, dar pe 17 decembrie 2013 au lipsit cu desăvârșire. Nu numai că nu a inițiat proiectul de lege, dar nici NU L-A VOTAT! Potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul de Hunedoara Carmen Hărău a ABSENTAT la votul final privind acest proiect de lege. În schimb deputații de Hunedoara: NISTOR LAURENȚIU (PSD), MUNTEAN MIRCIA (PDL), FIRCZAK GHEORGHE (Minoritatea ruteană) și ȚÎMPĂU RADU BOGDAN (PNL), sunt singurii care nu numai că au fost la serviciu, dar au și votat modificarea legii privind grupele de muncă.


Cu alte cuvinte, doamna deputat, ați cam dat-o în bară. Nu știu dacă scuzele dumneavoastră îi vor impresiona pe hunedoreni, dar ați putea să încercați. În politică, nu numai minciuna, ci și impostura, are picioare scurte.  



Bogdan-Marius Hăulică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu